Transparență

Credem în importanţa asigurării unui mediu deschis care să contribuie la construirea unei baze pentru încredere şi respect în rândul colegilor noştri, specialiştilor medicali, pacienţilor, tuturor celor implicaţi şi publicului. Ne derulăm activitatea conform standardelor ridicate de integritate şi etică profesională, respectând litera şi spiritul legilor şi regulamentărilor în vigoare.

Puteţi consulta pe site-ul Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale (ANMDM) raportul Bristol-Myers Squibb România privind activităţile de sponsorizare şi cheltuieli suportate în 2014 pentru profesioniştii din domeniul sănătăţii, organizaţii profesionale, organizaţii de pacienţi şi orice alt tip de organizaţii care desfăşoară activităţi referitoare la sănătatea umană, asistenţa medicală sau farmaceutică.

Puteţi accesa aici transferurile  de valoare, sub forma agregata, privind activitatea de Cercetare si Dezvoltare aferentă anului 2015.

Credem cu tărie în importanţa furnizării informaţiilor despre medicamentele noastre şi încercăm în continuare să înţelegem mai bine nevoile pacienţilor şi ale clienţilor noştri.